Durerea de șold după 40 de ani. Între sedentarism, postură și alte cauze frecvente

Fotoliu de masaj Superia Dual Core de la Komoder pentru zona șoldurilor și a coapselor
Programele dedicate zonei lombo-pelvine din fotoliile Komoder lucrează exact unde durerea de șold se așază cel mai des

După 40 de ani, șoldul începe să își amintească de tine. Mai întâi o senzație ușoară când te ridici de pe scaun, apoi o tragere când urci scările, apoi câteva nopți în care nu mai găsești poziția potrivită. Nu e o problemă singulară, ci un cumul: ore în șezut, postură slăbită, muscContinuă să citești Durerea de șold după 40 de ani. Între sedentarism, postură și alte cauze frecvente

De ce îți amorțesc mâinile noaptea. Cauze, remedii care funcționează și când să mergi la doctor

Fotoliu de masaj Aurora Dual Core de la Komoder, sesiune de relaxare pentru circulația mâinilor
Sesiunile cu fotoliile Komoder pun circulația în mișcare și ajută la diminuarea amorțelilor de peste noapte

Te trezești în mijlocul nopții sau dimineața devreme cu o mână, uneori cu amândouă, fără pic de simțire. Furnicături, lipsă de simțire, uneori chiar o durere surdă care te obligă să o scuturi un minut bun până revine la normal. Senzația e mai des întâlnită decât crezi și are mai multe explicaContinuă să citești De ce îți amorțesc mâinile noaptea. Cauze, remedii care funcționează și când să mergi la doctor

Ce înseamnă atunci când spatele tău scoate des zgomote ciudate și cum previi durerile acute

Fotoliu de masaj Cirrus II Dual Core de la Komoder pentru sănătatea coloanei vertebrale
Masajul regulat într-un fotoliu Komoder menține coloana mobilă și musculatura paravertebrală relaxată

Spatele care scoate sunete ciudate stârnește adesea o reacție neașteptată, ceva între curiozitate și ușoară îngrijorare. De cele mai multe ori, este un fenomen perfect normal, însă atunci când se manifestă zilnic și este însoțit de rigiditate sau disconfort, devine un semnal de alarmă pe care nu îlContinuă să citești Ce înseamnă atunci când spatele tău scoate des zgomote ciudate și cum previi durerile acute

Cât ar trebui să dureze o sesiune de masaj pentru rezultate eficiente. Diferențe dintre ședințele la terapeut și cele în scaunul de masaj

Fotoliu de masaj Victoria III Medical de la Komoder cu telecomandă tactilă
O sesiune în fotoliile Komoder ține, în medie, între 15 și 30 de minute, exact cât trebuie pentru o relaxare cu adevărat profundă.

Durata unei sesiuni de masaj influențează rezultatele pe care le obții. La un terapeut, o ședință completă durează 50-60 de minute și permite focus în profunzime, adaptat constant la reacția corpului. În fotoliu, abordarea este diferită: sesiuni mai scurte, dar mult maiContinuă să citești Cât ar trebui să dureze o sesiune de masaj pentru rezultate eficiente. Diferențe dintre ședințele la terapeut și cele în scaunul de masaj

Masaj pentru persoane sedentare vs. active. Diferențe reale și recomandări de la specialiști

Fotoliu de masaj Superia Dual Core de la Komoder, sesiune de recuperare după antrenament
Fotoliile Komoder vin cu programe diferite pentru recuperare după efort și pentru reactivarea musculaturii după perioade lungi de inactivitate

Nevoia de masaj diferă de la o persoană la alta. Cei care petrec multe ore la birou acumulează tensiune datorită lipsei de mișcare, în timp ce persoanele active au nevoie, mai ales, de recuperare musculară. Pentru că aceste situații cer abordări diferite, foContinuă să citești Masaj pentru persoane sedentare vs. active. Diferențe reale și recomandări de la specialiști

De ce corpul acumulează stresul și cum îl poți elibera ușor în fiecare zi

Fotoliu de masaj Therapeutix Dual Core de la Komoder în poziție Zero Gravity
O sesiune zilnică în fotoliile Komoder te scapă de tensiunea care îți afectează musculatura fără să îți dai seama

Corpul nu uită stresul. Îl acumulează în umeri, îl ascunde în ceafă, îl adună în mijlocul spatelui și îl poartă cu el chiar și atunci când mintea crede că a trecut peste. Cu timpul, stresul ajunge să se reflecte în felul în care te miști, în care respiri și în care te odihnești. Dar la Continuă să citești De ce corpul acumulează stresul și cum îl poți elibera ușor în fiecare zi

Contează cu adevărat numărul și tipul de programe automate într-un fotoliu de masaj?

Tableta tactilă a unui fotoliu de masaj Komoder
Fotoliile de masaj Komoder vă oferă posibilitatea de a interacționa în fiecare clipă cu lista programelor automate de masaj

Unul dintre factorii esențiali care diferențiază fotoliile de masaj pe piață este numărul programelor automate pe care acestea le oferă utilizatorilor, complexitatea și performanța acestora. Pachetul de oferte cu care se prezintă produsele Komoder, spre exemplu, aduce ca princContinuă să citești Contează cu adevărat numărul și tipul de programe automate într-un fotoliu de masaj?

Fotolii de masaj pentru sportivi: caracteristici și prin ce diferă de un fotoliu de masaj obișnuit

fotoliu Cirrus de la Komoder într-un studio cu un model masculin
Masajul înainte sau după efort ajută organismul să își atingă parametrii optimi

Pentru fiecare suferință sau dezechilibru al organismului, doctorii ne recomandă mișcarea ca și condiție esențială de a însoți sau completa un tratament. Sportul echilibrează valorile sanguine, consumă caloriile și grăsimile excesive din organism, ajută la o oxigenare imediată a mușchilor și țesuturilor și corectează poContinuă să citești Fotolii de masaj pentru sportivi: caracteristici și prin ce diferă de un fotoliu de masaj obișnuit

Junghiuri la spate? Care sunt cauzele lor și ce tratamente poți încerca

Junghiurile în spate pot apărea în toate zonele – stânga, dreapta, sus, jos sau pe mijlocul spatelui, între omoplați – și pot fi cauzate de mai mulți factori: tensiunea musculară, leziunile la nivelul coloanei vertebrale, postura incorectă, osteoartrita, hernia de disc sau alte afecțiuni ale coloanei vertebrale. De asemenea, stresul și anxietatea pot contribui la tensiune musculară și … Continuă să citești Junghiuri la spate? Care sunt cauzele lor și ce tratamente poți încerca

Compania Komoder continuă să crească! Showroom nou în Marbella, Spania!

 

E vară. E momentul în care fiecare închide măcar o dată ochii pentru a-și imagina vacanța ideală, exotică, undeva cât mai departe de casă, obligatoriu lângă mare sau ocean. Într-un top 3 al celor mai frecventate destinații de anul acesta, Spania este acolo, cu plajele sale, cu siturile istorice, cu orașele care pulsează de viață toată ziua și toată noaptea.

Un loc aparte, care atrage ca un mContinuă să citești Compania Komoder continuă să crească! Showroom nou în Marbella, Spania!

Solicită oferta completă

Completează formularul de mai jos și te contactăm cu recomandarea potrivită pentru tine.